Sergiu Nicolaescu a decedat ca urmare a unei afecţiuni grave respiratorii

Sergiu-Nicolaescu-4Regizorul Sergiu Nicolaescu a murit joi dimineaţă la Spitalul Elias avînd diagnosticul de apendicită acută flegmonoasă perforată cu peritonită de vecinătate, cauza decesului constituind-o sindromul de detresă respiratorie acută, adică o alterare mai gravă a funcţiilor aparatului respirator, a anunţat, într-o conferinţă de presă, dr. Valentin Calu, purtătorul de cuvînt al unităţii sanitare.

Directorul medical al Spitalului Elias, conf. dr. Dana Safta, a menţionat că, încă din 18 decembrie, după ce regizorul a căzut, a vorbit la telefon cu acesta şi i-a propus să se interneze, dar el a refuzat preferînd să stea de sărbători acasă, deşi nu s-a simţit bine, timp în care nu a mîncat. Cînd s-a internat în spital, regizorul avea 5 grame de proteine, ca urmare a malnutriţiei.

Dr. Valentin Calu a detaliat situaţia medicală a pacientului, spunînd că acesta suferea de boală diverticulară care apare la vîrstnici şi pentru care a fost în repetate rînduri la spital.

Pe 26 decembrie 2012, Sergiu Nicolaescu a ajuns la spital, acuzînd dureri în abdomenul inferior şi încetinirea tranzitului intestinal. Iniţial, a avut o evoluţie favorabilă, dar pe 28 decembrie s-a decis însă intervenţia laparoscopică.

Conf. dr. Adrian Miron, şeful secţiei de chirurgie de la Elias, a explicat că boala diverticulară este frecventă la bătrîni, fiind atribuită stilului de viaţă. El a precizat că regretatul regizor a fost de 12 ori internat şi tratat la Spitalul Elias.

La internare, pacientului i s-au făcut toate investigaţiile. La ecografie nu a apărut că ar avea o peritonită şi nu avea nici alte simptome, precum febra. Totuşi, medicii au decis o intervenţie minoră laparoscopică care a evidenţiat peritonita.

Conform medicilor, ca urmare, s-a instituit terapia necesară, dar pacientul a făcut detresa respiratorie care a dus în cele din urmă la deces, probabil şi pe fondul contuziei pulmonare apărute după ce regizorul a căzut în urmă cu ceva timp şi care a determinat îngreunarea respiraţiei.

Corpul neînsufleţit al marelui regizor va putea fi ridicat de la spital la 24 de ore de la deces, aşa cum prevăd normele legale.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.