Proiect destinat inovării în turismul rural
O reţea de unităţi de servicii şi de întreprinzători care vor valorifica ingenios resursele turistice din zonele rurale este creată prin proiectul intitulat “Inovare în turismul rural” pe care îl derulează, timp de doi ani, Facultatea de Business a Universităţii “Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca.
“Am făcut pînă acum o radiografie a principalelor obiective turistice din mediul rural din judeţul Cluj şi împreună cu membrii grupului ţintă, format din 45 de persoane, încercăm să le facem tot mai atractive. Membrii grupului sînt chiar din mediul rural, au o experienţă apreciabilă în domeniu şi cu sprijinul lor vom crea produse inovative pentru a stimula turismul în zonele extra-urbane”, a declarat, pentru AGERPRES, coordonatorul regional IART (Innovative and Responsible Tourism Territories) al proiectului, Valentin Toader, cu prilejul primului seminar de evaluare organizat cu membrii grupului ţintă al proiectului.
El a adăugat că sînt multe exemple de bune practici în domeniul turismului din mediul rural. Totodată, sînt de maxim interes, prin valoarea lor patrimonială, bisericile de lemn din judeţ, precum cele de la Nicula, Aşchileul Mare, Calna, Căşeiu, Cătălina, Chesău şi Chidea, apoi Cetăţile Gherla şi Dăbîca, dar şi Lacul Ştiucii de lîngă Săcălaia, Lacul Tarniţa, Cheile Ocolişelului, Valea Hăşdate, nemaivorbind de obiceiurile străbune precum Împănatul boului sau Tîrgul de Sînziene, cărora li se alătură “Balul strugurilor” şi “Festivalul măceşelor” de la Sîncraiu, din zilele noastre.
“Sînt şi asociaţii şi organizaţii neguvernamentale care promovează turismul rural şi care vor fi atrase în acest proiect. De pildă, Asociaţia Meşterilor Populari Clujeni sau Clubul de Cicloturism Napoca”, a spus Valentin Toader, precizînd, totodată, că proiectul face parte din miniprogramului “SMART+” şi este finanţat din fonduri europene, Consiliul Judeţean fiind coordonator principal zonal al acestui program. Cei patru parteneri ai proiectului inter-regional sînt Facultatea de Business din Cluj-Napoca, regiunea Campo de Borja din Zaragoza (Spania), provincia Yambol din Bulgaria şi Camera de Comerţ din Kozani (Grecia).
La rîndul său, decanul Facultăţii de Business, conf. univ. dr. Ioan Cristian Chifu, a declarat pentru AGERPRES că proiectul va avea un impact pe termen mediu şi lung la nivelul judeţului. “Este foarte important pentru mediul academic care dezvoltă specializări, precum cele de administrare a afacerilor, serviciile de ospitalitate şi managementul hotelier, să fie parte în astfel de proiecte şi în contact permanent cu mediul de afaceri. Ne plîngem că turiştii ne ocolesc. Iată un proiect menit să atragă turiştii”, a afirmat conf. dr. Ioan Cristian Chifu, care a adăugat că turismul de afaceri este cel mai frecvent gen practicat la Cluj-Napoca, iar iniţiativa de a promova turismul rural şi de a trage vizitatori din ţară şi din străinătate este salutară. “Nu avem, din păcate, forme organizate de turism. Dar lucrînd împreună cu mediul de afaceri din domeniul turismului cred că putem dezvolta acest sector”, apreciază decanul Facultăţii de Business.
Comentarii recente