Pînă acum, nu a fost stabilită o dată a vizitei Papei în România

Purtătorul de cuvînt al Patriarhiei Române, părintele Constantin Stoica, a declarat pentru AGERPRES că, pînă acum, nu a fost stabilită o dată a vizitei Papei Benedict al XVI-lea în România.

„Există un dialog pe această temă între Patriarhia Română şi Biserica Romano-Catolică pentru o posibilă vizită a Papei în România încă din anul 2010, cînd Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române (BOR) şi-a dat acordul pentru organizarea acestui eveniment”, a spus Stoica, menţionînd că, pînă în prezent, „nu au fost stabilite nici data şi nici detaliile referitoare la vizita Suveranului Pontif”.

„Atunci cînd agendele celor doi întîistătători vor permite, vor fi stabilite detaliile şi vizita va avea loc”, a mai spus purtătorul de cuvînt al Patriarhiei Române.

Şeful diplomaţiei române, Andrei Marga, a anunţat, miercuri, că Ministerul Afacerilor Externe pregăteşte vizita Papei Benedict al XVI-lea în România, care va avea loc „cît de curînd”, ţinînd cont de durata proiectării unei astfel de vizite. El a precizat că în septembrie va efectua o vizită la Vatican pentru a discuta despre vizita Papei în România.

“Atunci cînd, în 1999, la invitaţia preşedinţilor Ion Iliescu şi Emil Constantinescu şi a Prea Fericitului Teoctist, Papa Ioan Paul al II-lea a vizitat ţara noastră, gazdele au primit promisiunea revenirii Suveranului Pontif în România. Revenirea va avea loc cît de curînd, la o dată ce se va stabili ţinînd seama de condiţiile proiectării şi realizării unei vizite papale. Ne bucurăm să constatăm că invitaţiile corespunzătoare sunt transmise şi că vom putea iniţia în curînd, la Roma, discuţiile privind efectuarea vizitei Suveranului Pontif în România”, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, Andrei Marga.

Ministrul de Externe a arătat că “vizita Papei Benedict al XVI-lea onorează superlativ orice ţară şi este un moment de istorie”, acesta fiind “una dintre cele mai mari personalităţi teologice şi culturale ale timpului nostru”. Marga a adăugat că vizita Papei Benedict al XVI-lea în România reprezintă “un prilej de satisfacţie extraordinară şi de mîndrie”.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.