Daniel Buda: „𝐕𝐨𝐢 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐢𝐧𝐮𝐚 𝐬ă 𝐫𝐞𝐩𝐫𝐞𝐳𝐢𝐧𝐭 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐫𝐞𝐬𝐞𝐥𝐞 𝐑𝐨𝐦â𝐧𝐢𝐞𝐢 𝐥𝐚 𝐧𝐢𝐯𝐞𝐥 𝐞𝐮𝐫𝐨𝐩𝐞𝐚𝐧 

Voi lupta mai departe, astfel încât fermierii români să beneficieze de condiții echitabile și de subvenții egale cu cele ale fermierilor din statele vestice, promite eurodeputatul Daniel Buda care și-a depus candidatura pentru un nou mandat la Parlamentul European. 

El adăugă faptul că va continua să își dedice eforturile în Comisia de Dezvoltare Regională, susținând o finanțare adecvată pentru politica de coeziune post-2027.

Între actualul mandat, Daniel Buda, 𝐞𝐮𝐫𝐨𝐩𝐚𝐫𝐥𝐚𝐦𝐞𝐧𝐭𝐚𝐫 și v𝐢𝐜𝐞𝐩𝐫𝐞ș𝐞𝐝𝐢𝐧𝐭𝐞 𝐚𝐥 𝐂𝐨𝐦𝐢𝐬𝐢𝐞𝐢 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐀𝐠𝐫𝐢𝐜𝐮𝐥𝐭𝐮𝐫𝐚 𝐥𝐚 𝐧𝐢𝐯𝐞𝐥𝐮𝐥 𝐔𝐧𝐢𝐮𝐧𝐢𝐢 𝐄𝐮𝐫𝐨𝐩𝐞𝐧𝐞 menționează că a reușit: Să impună obligația statelor membre de a aloca minim 10% ca sprijin redistributiv suplimentar pentru fermierii mici si mijlocii; Să solicite un sprijin complementar pentru venit majorat de la 2% la 3% pentru tinerii fermieri în vederea stimulării reînnoirii generaționale și a reușit să obțină cei 3% ca ajutor suplimentar obligatoriu din suma pachetului financiar anual al plăților directe; Să schimbe limita superioară de vârstă a tânărului fermier de la 40 la 45 de ani; S-a asigurat că, în cazul adoptării de noi reguli europene privind produsele de protecție ale plantelor, România este exceptată voluntar de la țintele de reducere suplimentară; A solicitat o evaluare științifică a populațiilor de carnivore mari și a impactului acestora asupra activităților umane, subliniind problemele cu care se confruntă fermierii, și necesitatea implementării unor măsuri eficiente, inclusiv despăgubiri echitabile; În calitate de raportor al EPP, a eliminat orice interdicție privind transportul animalelor vii, inclusiv spre țările terțe, asigurând continuitatea activității pentru fermierii români, și protejându-i de faliment; În calitate de raportor în Comisia de Agricultură, a luptat pentru etichetarea obligatorie a țării de origine pentru miere, în funcție de greutate, o măsură concretă pentru combaterea fraudei alimentare și pentru protejarea apiculturii românești.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut