MĂRUL DE AUR pentru maestrul DUMITRU FĂRCAŞ

Ieri (vineri) ne-a vizitat la redacţie, dl Merica Hlatcu, român-american din Anchorage, Alaska, reporter independent al National Geographic şi realizator de film, pasionat de fotografie şi de viaţa animalelor din zona Polului Nord. Am aflat, astfel, şi motivul vizitei: aseară, în emisiunea lui Sergiu Vitalian Vaida, de pe TVR 3, jurnalistul Merica Hlatcu i-a înmînat maestrului Dumitru Fărcaş trofeul MĂRUL DE AUR (un glob de cristal cu fulgi de aur de 24k) – cea mai înaltă distincţie pentru merite artistice deosebite –, un fluier şi o diplomă, în semn de aleasă cinstire pentru întreaga sa activitate de promovare a folclorului românesc, din America pînă în Japonia, de-a lungul şi de-a latul lumii. Aceste recunoaşteri ale performanţelor marelui instrumentist vin şi în perspectiva apropiatei aniversări a zilei de naştere a artistului. În ceea ce-l priveşte pe botoşăneanul Merica Hlatcu, acesta mai are în palmares acordarea de premii sau certificate, dintre cele mai neobişnuite, Regelui Mihai, Regelui Juan Carlos al Spaniei, Preşedintelui Traian Băsescu. În 2009, preşedintele interimar de atunci al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, devenea stăpînul virtual al unui teren de circa 645 mm2 la Polul Nord, documentul fiindu-i înmînat de acelaşi Merica Hlatcu, sosit special la Chişinău din Alaska, în calitate de emisar al lui Santa Claus!

M.B.

Articole din aceeasi categorie