Prof. dr. Ioan Piso îi scrie primului ministru: “Redaţi Ministerului Culturii vechea menire de apărător al patrimoniului cultural naţional sau, dacă nu, desfiinţaţi-l!”

Prof dr. Ioan Piso solicită primului ministru Emil Boc şi ministrului Culturii, Kelemen Hunor, să redea Ministerului Culturii vechea menire de apărător al patrimoniului cultural naţional sau, dacă nu, să-l desfiinţeze. Fiindcă, spune profesorul clujean, “există destule organizaţii sau clici care sprijină grupurile de interese şi nu avem nevoie de încă una, plătită din bani publici”.
“Menirea Ministerului Culturii este, chiar şi numai din motive de echilibru instituţional, de a apăra valorile istorice şi culturale ale României. Poate pierde uneori o bătălie, dar numai în confruntare cu un interes naţional mai puternic. Tocmai aşa ceva nu există în afacerea Roşia Montană” - arată Piso.
Într-o scrisoare deschisă adresată primului ministru Emil Boc şi ministrului Culturii şi Patrimoniului Naţional, Kelemen Hunor, fostul director al Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei, prof. dr. Ioan Piso, acuză Ministerul Culturii de a nu-şi fi făcut datoria faţă de patrimoniul cultural de la Roşia Montană, fiind însă sensibil la interesele unei firme private.
“Conform Legii 5/2000, Roşia Montană se află pe lista monumentelor de valoare excepţională. Un monument echivalent din Spania, Las Medulas, celebru în întreaga lume, este monument UNESCO tocmai fiindcă acolo Ministerul Culturii şi-a făcut datoria şi a cerut acest lucru. La noi, Ministerul Culturii a fost mai sensibil la interesele unei firme private decît la îndatorirea de a apăra patrimoniul naţional, iar programul elaborat în 2001 şi numit pompos «Alburnus Maior» a avut scopul de a elibera cît mai repede terenul pentru firma canadiană.
Conform noii Legi a Minelor, nr. 85 din martie 2003, art. 11, alin. 1: «Efectuarea de activităţi miniere pe terenurile pe care sînt amplasate monumente istorice, culturale, religioase, situri arheologice de interes deosebit, rezervaţii naturale,...., precum şi instituirea dreptului de servitute pentru activităţi miniere pe astfel de terenuri sînt strict interzise». Mai departe, la art. 11, alin. 2, se adaugă: «Excepţiile de la prevederile alin. 1 se stabilesc prin hotărîre a Guvernului, cu avizul autorităţilor competente în domeniu şi cu stabilirea de despăgubiri şi alte măsuri compensatorii». Or, cum Roşia Montană a fost declarată prin Legea 5/2000 monument de valoare exceptională, săpăturile de salvare nu trebuiau să continue fără ca Guvernul României să fi clamat interesul naţional în această investiţie. Nu a făcut-o şi nici nu o putea face, fiindcă proiectul este unul privat şi reprezintă interese private” - arată prof. Piso.
Acesta acuză Ministerul Culturii că a încălcat şi legislaţia europeană şi, “din interese pe care va fi într-o bună zi obligat să ni le explice”, a decis că proiectul companiei canadiene “este mai important decît conservarea în interesul României a unor monumente unice în lume”. În acest sens, prof. Piso aminteşte Convenţia Europeană pentru Protecţia Patrimoniului Arheologic de la La Valetta, 1992, pe care România a semnat-o şi care prevede “a se dispune măsuri susceptibile de a favoriza conservarea integrală a ansamblurilor istorice şi a patrimoniului mobiliar al acestora, prin menţinerea integrităţii întregului ansamblu şi prin înscrierea în inventar a bunurilor descoperite”.
O altă acuzaţie adusă de prof. Ioan Piso este că nu s-a cercetat arheologic decît 2 la mie din suprafaţa pentru care au fost eliberate certificate de descărcare arheologică, la Roşia Montană, şi că însuşi modul de abordare a cercetărilor efectuate aici a fost “profund greşit”.
“Conform literei şi spiritului Legii 378/2001, beneficiarul este obligat să finanţeze săpătura de salvare, iar arheologii să acorde descărcarea arheologică numai dacă este cazul. Prin urmare, dacă firma RMGC a plătit pentru săpături sau, cum reiese din documentele firmei, a “sponsorizat” săpăturile de la Roşia Montană, aşa cum pretinde, cu 11 milioane de dolari, asta nu înseamnă nici pe departe că a cumpărat un sit arheologic şi istoric, care prin Legea 5/2000 a fost declarat monument de valoare excepţională. Aşa se face că în anii 2001-2002 la Roşia Montană a fost cercetată arheologic o suprafaţă de 2,2 ha. Totuşi, au fost eliberate certificate de descărcare arheologică pentru 1100 ha. Din această suprafaţă nu a fost, deci, cercetat decît 2 la mie! Nu pretinde nimeni că ruinele ar fi continue, dar raportul dintre suprafaţa cercetată şi cea cedată sfidează oricum bunul simţ.
Însuşi modul de abordare a cercetărilor arheologice a fost profund greşit. Fiecare aşezare de minieri din epoca romană se compunea din locuinţele minerilor, cel puţin un templu, cimitir şi gura de intrare în galerii. Dintr-o aşezare a fost săpat un cimitir, din alta un templu, din alta două sau trei locuinţe, fără a se acorda atenţie habitatului. Rezultatele cumulate pot apărea spectaculoase, dar privite cu atenţie ele sînt cu totul insuficiente” - susţine prof. Piso. În opinia acestuia, faptul că Ministerul Culturii (care a lăsat necercetată, în 2001-2002, 998 la mie din suprafaţa care ar fi trebuit investigată arheologic) nu s-a gîndit la “binele Roşiei Montane” este dovedit şi prin aceea că “s-a lăsat «sponsorizat» chiar de cei pe care avea obligaţia de a-i controla. Pentru a nu afirma decît ce se ştie oficial, RMGC a achitat toate premiile acordate de Ministerul Culturii în anii 2002 şi 2003”.
“În decembrie 2003, o Comisie Naţională de Arheologie obedientă a recomandat descărcarea de sarcină arheologică a muntelui Cîrnic, excepţie făcîndu-se cu o mică porţiune, care ar urma oricum a fi distrusă în urma exploziilor. Aici, o echipă franceză de arheologi descoperise 70 km de galerii, dintre care 7 km de galerii romane, unice ca frumuseţe şi complexitate. Ministerul Culturii, fără a sta pe gînduri, a acordat companiei canadiene în mod oficial descărcarea Muntelui Cîrnic în ianuarie 2004. Au rămas, pe de alta parte, complet necercetate zecile sau sutele de kilometri de galerii de sub ceilalţi munţi care urmează a fi sacrificaţi.
Conform Legii 378/2001, Comisia Naţională de Arheologie era cea care emitea descărcările de sarcină arheologică, ceea ce însemna trecerea respectivelor monumente în circuitul economic şi, practic, distrugerea lor. Începînd din 2001, din Comisia Naţională de Arheologie au fost scoşi, sub pretextul unor reorganizări, toţi cei care s-au împotrivit distrugerii Roşiei Montane. Fiindcă nici asta nu a părut de-ajuns, Legea 378/2001 a fost înlocuită, la presiunea unor grupuri de interese, de Legea 462/2003, care a trecut puterea de decizie Ministerului Culturii, lăsîndu-i Comisiei Naţionale de Arheologie un simplu rol consultativ. În consecinţă, deciziile sînt luate exclusiv de funcţionari ai Ministerului Culturii şi Cultelor, ceea ce deschide calea tranzacţionării neruşinate a oricăror monumente aparţinînd patrimoniului naţional” - mai arată prof. Piso în scrisoarea deschisă adresată primului ministru Emil Boc şi ministrului Culturii şi Patrimoniului Naţional, Kelemen Honor. Fostul director al Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei aminteşte în acest context şi că, începînd din anul 2001, a fost scos pentru delict de opinie din fruntea Comisiei Monumentelor şi Siturilor Istorice pe Transilvania, apoi din aceeaşi comisie, apoi din Comisia Naţională a Monumentelor şi Siturilor Istorice, din Biroul Comisiei Naţionale de Arheologie şi, în sfîrşit, din comisia însăşi, iar din anul 2006 a fost înlăturat de trei ori din fruntea Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei, luîndu-i-se şi şantierul Ulpia Traiana Sarmizegetusa.
Convins că toate ilegalităţile comise în timp vor ieşi la suprafaţă, prof. Piso atenţionează că democraţia şi statul de drept sînt indivizibile, ele neputînd exista “doar la Bucureşti şi nu şi în ultimul cătun”. De aceea, “datoria intelectualilor, a ziariştilor şi a opiniei publice este de a lua apărarea oricui se bate pentru casa şi ograda sa, pentru biserica şi pentru morţii săi”.
M. TRIPON