- Desi a trecut aproape o luna de cind mitropolitul Banatului, Nicolae Corneanu, s-a impartasit intr-o biserica greco-catolica, gestul sau stirneste in continuare reactii si da loc la interminabile discutii si dezbateri atit in mediul ortodox, cit si in cel greco-catolic. Dupa parerea dvs., acest gest, acum controversat, al mitropolitului Corneanu, a contribuit, contribuie la apropierea dintre cele doua biserici - Ortodoxa si Greco-Catolica -, sau dimpotriva?

- Eu cred ca este prea devreme pentru a raspunde la aceasta intrebare, pentru ca de multe ori un gest care ne scandalizeaza pe moment genereaza apoi o... reflexie, genereaza o motivatie de cautare, genereaza o meditatie asupra propriei identitati, care poate avea un efect in timp. E greu de spus acum. Pe moment, ceea ce putem spune este doar legat de ceea ce vedem: aceste articole incisive, chiar dure, impotriva inaltului ierarh al Bisericii Ortodoxe si, sigur, oarecum impartirea: de o parte opiniile Bisericii Catolice, Greco-Catolice, de cealalta - opinii ale Bisericii Ortodoxe. E greu de spus, dupa parerea mea, acum, exact, care va fi influenta acestui gest. Unii vorbeau de un "gest profetic", altii spun "trebuie caterisit". Eu nu m-as pronunta acum. V-as invita, insa, sa reluam discutia aceasta cam peste 5 - 10 ani.

- Intr-o interventie recenta spuneati, referindu-va la ziaristi, dar nu numai: "Cei cu o anumita deschidere ecumenica si teologica au vazut in gestul de la Timisoara un semn al apropierii pe calea spre unitatea deplina dintre Biserici dorita de Hristos; «zelosii» credintei ortodoxe, adica cei cu anumite atitudini fundamentaliste, nu au ezitat nicio clipa sa readuca in atentia cititorilor trecutul colaborationist al IPS Nicolae".

Ce intelegeti dvs. prin "zelosi ai credintei ortodoxe" si in ce masura zelul in credinta este neaparat fundamentalism?

- Am subliniat aceasta sintagma pentru ca, vedeti, este foarte interesant: s-a plecat de la gestul unui inalt ierarh al Bisericii Ortodoxe Romane, membru al Sfintului Sinod, care a facut un act in deplina responsabilitate si constiinta (deci nu un act inconstient!) si pe care si l-a asumat. A avut, deci, o reactie de asumare a acestui gest, a avut si un motiv pe care, de altfel, l-a aratat intr-o expunere care mie mi s-a parut foarte echilibrata si a spus limpede: "Nu doresc sa devin catolic. Doresc sa ramin ortodox".

Biserica Ortodoxa Romana, la nivel oficial, nu s-a exprimat inca definitiv asupra acestui gest. In schimb, anumite persoane - si cred ca aici este, oarecum, problema - si-au permis deja sa dea verdicte: "trebuie caterisit!", "sa dispara... problema!" si alte asemenea formulari care, daca stau si ma gindesc ca este vorba de un ierarh, mie mi se par nepotrivite din partea unui mirean. De aceea, personal nu consider ca aceste opinii care au fost intens mediatizate reprezinta punctul de vedere oficial al Bisericii Ortodoxe Romane ci reprezinta, oarecum, un curent de opinie (al unora - n. n.) care au puterea de a publica ideile lor in anumite publicatii nationale pe care le conduc sau le influenteaza, stiu eu, la nivel, sa zicem asa, financiar. Pentru ca, din nefericire, in lumea noastra domina puterea banului, a beneficiului si a interesului. De aceea ma refeream la acesti oameni care nu isi dau seama de raul pe care il fac si de tulburarea pe care o pot crea in popor prin raspindirea acestor idei.

Vorbind despre istorie, eu cred ca este foarte important sa avem in vedere anumite principii pe care orice istoric sau, hai sa zicem, scriitor de istorie, ar trebui sa le cunoasca: in primul rind, ca istoria se face pe baza unor documente si nu a unor povesti si povestioare pioase, inventate uneori chiar pe moment, pentru a putea rescrie niste fapte in mod favorabil unui curent de opinie. Istoria cere, in mod necesar, respectul fata de adevar si echilibrul, echidistanta; nu permite manipularea sau inventarea, rescrierea, oricind si oricum. Un adevarat istoric niciodata nu neaga umbrele sau elementele potrivnice ideii pe care doreste sa o afirme, ci le poate mentiona ca posibile alternative, ipoteze sau opinii, dar care apar, chiar daca personal nu le impartaseste. In plus, istoria consider ca trebuie citita prin doua puncte de vedere importante: in contextul vremii si in functie de roadele pe care le aduce in timp. Adica, nu putem sa citim istoria veacului al XVIII-lea cu mentalitatea de astazi sau incercind sa gasim argumente pentru idei de astazi. De aceea, este foarte important a avea rabdare si a patrunde in mentalitatea vremii, in acel mecanism complex de idei care a avut puterea sa influenteze anumite acte, decizii luate atunci. Mi se pare insa foarte periculos a judeca forul intern al unei persoane si a o judeca fara a sti cu exactitate ce intentii a avut sau ce a gindit; cel putin din punct de vedere spiritual este un act imputabil, pentru ca nici un om nu poate patrunde in forul interior al unui alt om. Indiferent de ce a facut, eu nu pot spune exact ce a gindit cineva de acum 300 de ani. De aceea, consider ca a judeca istoria de acum cu criterii de atunci, dar si istoria de acum sute de ani dupa criteriile de astazi, transpunind probleme actuale ca fiind valabile atunci, inseamna ignoranta. Un istoric adevarat, dupa parerea mea, nu face asa ceva, fiindca asta tine de respectul fata de adevar, fata de istorie, dar si de deontologia profesionala.

De asemeni, eu nu consider ca argumentul numeric sau al fortei politice pot justifica rescrierea istoriei dupa bunul plac al celor care se considera stapini chiar si ai istoriei si doresc sa "orienteze" gindirea si calea unor suflete care au dreptul la adevar si care s-au saturat de manipularile comuniste. Consider ca Romania europeana are dreptul sa primeasca, din partea istoricilor, tot ceea ce este necesar pentru ca acest popor sa poata face un bun discernamint asupra trecutului sau.

- Spuneati ca nu putem aprecia acum daca gestul mitropolitului Corneanu a contribuit sau nu la apropierea dintre bisericile Greco-Catolica si Ortodoxa. Va intreb insa: din punct de vedere canonic si ecleziologic poate fi considerat, acum, benefic gestul IPS Nicolae?

- Eu nu va pot raspunde obiectiv pentru ca, implicit, fac parte dintr-o biserica ce are o anumita doctrina si un anumit drept canonic. De aceea, de la bun inceput consider ca voi fi subiectiv in ceea ce voi spune. Biserica Ortodoxa, sigur, are alte canoane si alte criterii de a judeca acest act.

Discutam, in Comisia Teologica mixta - constituita la nivel ierarhic, intre Biserica Ortodoxa Romana si Biserica Greco-Catolica, si care a functionat in perioada octombrie 1998 - februarie 2004 - despre momente in care au existat preoti dintr-o confesiune, care, cu ocazia unor ceremonii semnificative, liturgice, deci Sfinta Liturghie, au cerut si li s-a permis sa se cuminece la cealalta confesiune. S-a intimplat la un moment dat ca un preot, pe care eu nu il cunosteam si despre care credeam ca este din alta eparhie, sa fie alaturi de noi intreaga Liturghie iar apoi sa se cuminece exact ca si noi toti, ceilalti. Abia dupa aceea am aflat ca acesta era un preot din Biserica Ortodoxa. Un astfel de exemplu a fost oferit si in comisie chiar de catre vicepresedintele acesteia, unul dintre inaltii ierarhi ai BOR. Acesta ne-a relatat cum, in timp ce era la Sfinta Liturghie, la cuminecare, a venit un preot unit care i-a spus: "Eu sint preot greco-catolic si doresc sa ma impartasesc". "Ce era sa fac?" ne-a intrebat, in comisie, pe noi. "Trebuia sa-l dau afara? Sigur ca nu. L-am cuminecat si am continuat celebrarea liturgica".

De ce am dat aceste exemple? Fiindca eu cred ca regula trebuie sa o faca si practica. Sigur ca exista reguli care trebuie respectate, dar mi se pare ca exista si anumite exceptii care confirma regula, nu o infirma, nu o distrug. Nu inseamna ca de acum inainte (si ar fi absurd!) toti cei care sint, in asistenta, preoti ortodocsi ar trebui sa se cuminece la Sfintele Liturghii greco-catolice la care asista. Nicidecum! Fiecare isi pastreaza identitatea. Dar eu cred ca, atunci cind clericii de o alta confesiune simt aceasta dorinta de comuniune, nu trebuie sa li se... taie imediat capul. Nu vorbesc nici de gesturi profetice, nu vorbesc nici de punti spre unitate, vorbesc doar despre momente in care poate harul da aceasta tarie a unei exceptii pe care nu stiu daca noi sintem in masura sa o judecam dupa canoanele pe care le-am facut tot noi.

- Dvs., Preasfintite, ati simtit vreodata impulsul unui astfel de gest, ca acela al mitropolitului Nicolae Corneanu? Sau, ati fi dispus sa faceti un asemenea gest? Din functia pe care o aveti, evident.

- Nu m-am gindit la asa ceva. Nu m-am gindit la asa ceva si pentru ca, sincer, nu am avut... ocazia nici sa particip atit de des la astfel de evenimente si poate si datorita contextului ecumenic de la noi, care este sensibil diferit. Dar cunosc contextul ecumenic din zona Banatului si va pot spune ca mitropolitul Corneanu a participat la toate marile manifestari ale Bisericii Greco-Catolice, incepind de la predarea Catedralei din Lugoj, conferintele episcopale care s-au tinut, inmormintarea Preasfintitului Ploscaru etc. El a fost prezent la toate aceste ceremonii, stind in strana si luind cuvintul in momentul in care i s-a permis sa o faca, dar de-o maniera atit de deschisa si de frateasca, incit, nu o data, intreaga asistenta l-a aplaudat. Dupa parerea mea, exista un context care poate favoriza acest gest. Este un moment haric, este un moment in care poate e greu de justificat un asemenea gest. In acel context - asa cum spuneam despre istorie - trebuie citit si inteles; dar, atentie!, ramine si principiul forului intern. Cei care judeca si care spun: "Sa fie caterisit!" sa-si aduca aminte ca si ei vor aparea in fata aceluiasi judecator. Sa nu ne grabim sa judecam fara a intelege si fara a cunoaste.

- Credeti ca este nejustificata teama celor care vad in gestul lui Corneanu un gest in masura sa duca la periciclitarea identitatii confesionale?

- Ca sa te temi de ceva inseamna ca exista un pericol. De multe ori se spune ca frica nu este in hot, ci in cel care are averea si se gindeste sa nu-i fie furata. Hotul este de obicei cel curajos. De aceea, privind lucid aceasta problema, dincolo de aspectele ei canonice sau ecleziologice care, sigur, pot fi judecate dupa criteriile celor doua biserici, sau in primul rind ale Bisericii Ortodoxe, nu inteleg de ce ar trebui sa existe o frica si de cine sa existe o frica, pentru ca nu un asemenea gest risca, dupa parerea mea, sa fure ceva, cuiva. Sintem de aceeasi natie, sintem de aceeasi credinta. Exista dogme diferite. Sintem de acelasi rit. Nu sintem... negri, desi nici acesta nu ar trebui sa fie un criteriu, intr-o societate europeana.

In general, din istorie vedem ca romanii se comporta foarte bine la rau si foarte rau la bine. Eu as vrea sa nu dea Domnul momentul in care raul sa ne uneasca! Sa ne lasam uniti in diversitate de bine si nu de rau fiindca, atentie!, exista deja secularismul acesta agresiv care patrunde in societatea noastra si ale carui roade, si mai dure, le vom vedea peste citiva ani.

- Dupa parerea dvs poate fi intercomuniunea dintre ortodocsi si greco-catolici desprinsa din contextul mai larg al lipsei de comuniune dintre Biserica Catolica si Ortodoxie?

- Eu cred ca Romania are o situatie deosebita si o situatie, poate, favorabila. Acest lucru l-am vazut si l-am simtit la vizita Sfintului Parinte, Papa Ioan Paul al II-lea, in 1999, in Romania. Am avut impresia, pentru citeva clipe, ca poporul ne-o ia inainte atunci cind am ascultat acea voce unita, fara deosebiri de... strane, strigind: Unitate! Unitate!

Poporul are nevoie de unitate. Poporul este satul de atitea dezbinari pe care le vede, poate, in primul rind la nivel politic. Din toate aceste curente de idei, omul de rind nu mai stie cui sa acorde incredere, in cine sa-si puna nadejdea si in cine nu. Or garantia increderii ar trebui sa o asigure tocmai aceasta institutie care, in fine, pretinde ca pazeste oarecum credinta cea adevarata. De aceea, mi se pare important ca intre confesiuni sa existe aceasta unitate in diversitate. Aceasta este lucrarea Sfintului Spirit. Sintem in timpul Rusaliilor, in timpul coboririi Spiritului Sfint, acela care reuseste sa faca deplina comuniune pastrind deplina diversitate. Intre Tatal si Fiul, in Dumnezeu, este Spiritul Sfint. De ce sa nu permitem lucrarea Spiritului Sfint daca ne surprinde, uneori poate nepregatiti, aceasta lucrare? Ce trebuia facut atunci, in 1999? Trebuia spus oamenilor sa taca, oare? Trebuia spus: "Cei care striga Unitate! sint eretici sau schismatici"? E clar ca nu. De aceea ma intreb: oare acum trebuie sa acuzam de o parte sau de alta? Sintem in masura sa intelegem corect si complet, acum, acest act?

- Totusi, care este viziunea Vaticanului asupra intercomuniunii, acel communicatio in sacris?

- Exista, sigur, normele de drept canonic si Biserica noastra are un drept canonic; este Codul Canoanelor Bisericilor Rasaritene. Si in acest drept canonic, la partea de Sacramente, exista canonul foarte precis cu privire la comunicarea in cele sacre, cu a-catolicii si care, practic, nu este permisa in privinta Sfintei Liturghii. Exista clar aceasta norma de drept canonic.

- Atunci, si din perspectiva catolica mitropolitul Corneanu a gresit!

- Daca ar fi fost un ierarh catolic, gestul sau ar fi fost imputabil. Atentie!, insa, ca Dreptul canonic, ca si... Codul rutier, ca si toate regulile noastre de comportament este nu pentru a acuza, ci pentru a salva. A fost prima lectie pe care am invatat-o la Drept canonic, cu un profesor roman, docent la Universitatea Pontificala Urbariana din Roma. Acesta mi-a spus: "Invatam niste norme care nu sint pentru a da in cap cuiva, nu sint pentru a... caterisi oameni, pentru a-i respinge de la Biserica, ci tocmai pentru a-i salva din situatii dificile". De aceea, exista un alt principiu care zice: Fortiter in re, suaviter in modo, adica sa fim puternici in reguli, dar sa fim domoli in aplicarea lor. Vedeti, norma nu vorbeste de context, norma vorbeste despre un act pur. Priviti la regulile de circulatie, de exemplu. Ai depasit viteza, sigur, primesti amenda. Dar intervine si cazuistica: "Am avut de dus un bolnav in stare foarte grava la spital si, daca nu m-as fi grabit, ar fi putut muri". Ce este mai importanta, asadar: regula sau viata unui om?

- Oare se pot... negocia canoanele?

- Este o formulare destul de dura, sa spui "a negocia canoanele", o formulare care ne-ar duce cu gindul la relativizarea canoanelor. Nu se pot negocia. Dar cazurile se pot judeca.

- Ma gindeam la aceasta... societate civila care vine, iata, ba in sprijinul unei "parti", ba in favoarea celeilalte, cautind sa influenteze sau chiar sa negocieze luarea unei decizii. Au fost si politicieni care au crezut de cuviinta sa intervina, public, in favoarea mitropolitului Corneanu, aflind ca acesta ar putea fi caterisit. Vi se pare fireasca sau de dorit aceasta interventie a celor din afara Bisericii in niste chestiuni care tin poate strict de forurile bisericesti?

- Francezii au un proverb care in traducere libera suna cam asa: "Fiecare cu meseria lui si vacile vor fi mai bine pazite". Deci: daca politicienii se aseaza pe scaunul Sfintului Sinod si sinodalii se aseaza pe scaunele politicienilor, ne intrebam atunci care este structura societatii. Dupa parerea mea, fiecare persoana trebuie sa-si cunoasca limitele propriei incompetente, nu numai competente. Tocmai aceasta a fost greseala "celui dintii fiu al poporului", in regimul trecut: oriunde mergea, era pe scaunul intii si peste tot era specialistul numarul unu. A nu avea curajul sa spui: nu ma amestec pentru ca nu cunosc, inseamna nu numai o lipsa de smerenie, ci si un atentat, in materiile credintei, la probleme spirituale.

- O societate civila pare sa intermedieze un conflict pe care, pina la urma, nu Bisericile l-au generat. Vi se pare firesc?

- Acesta este, dupa parerea mea, un pericol si ma intreb daca nu exista alte forte care sint impotriva Bisericii crestine. Aici ar putea fi o discutie mai lunga, insa principiul este cunoscut din antichitate: Divide et impera! Adica, a mentine diviziunea intre crestini pentru a putea manipula mai bine grupari de crestini, unii impotriva altora.

- Peste putin timp Sfintul Sinod va trebui sa ia o decizie in cazul mitropolitului Corneanu. Ca ierarh greco-catolic, care este mesajul dvs pentru crestinii greco-catolici, dar si ortodocsi si poate si pentru ziaristii care sustin un verdict sau altul?

- Credinciosilor nostri as dori sa le spun sa nu ne grabim sa interpretam anumite gesturi care au o profunzime pe care o vom descoperi abia in timp. Sa nu ne grabim sa raspundem unor atacuri din partea unor persoane care nu reprezinta de fapt Biserica Ortodoxa, ci reprezinta interesele unor curente, opinii restrinse. Sa ne rugam pentru mitropolitul Corneanu, sa ne rugam pentru ca bunul Dumnezeu sa-i lumineze pe cei in drept sa judece acest caz, in asa fel incit vointa lui Dumnezeu sa se implineasca. Deci, o invitatie la pace, la calm si la a nu accentua diferente ne-necesare in acest moment. Referitor la Biserica Ortodoxa, nu imi permit sa dau sfaturi. Dinsii au pastorii lor. Am toata admiratia fata de ierarhia actuala a Bisericii Ortodoxe, fata de inaltii prelati. Chiar daca nu impartasesc intru totul opiniile unora dintre Inalt Preasfintiile lor, sint in aceste scaune apostolice si ca urmare, il rog pe bunul Dumnezeu sa-i lumineze ca la timpul potrivit sa ia deciziile cele mai potrivite pentru Biserica Ortodoxa si drumul ei in lume. Referitor la ziaristi, insa, mi-as permite sa-i invit sa citeasca metodologie istorica, sa nu primeasca orice spre publicare. Sa inteleaga ca dincolo de o pagina de jurnal stau zeci, sute de mii de ochi care vor citi acea pagina, care vor lua de bune cele scrise si nu vor avea nici timpul si nici posibilitatea sa verifice cele scrise; ca urmare ei, cei care scriu, sint raspunzatori de actele cugetate sau necugetate pe care acesti credinciosi, acesti cititori mai simpli, sau poate mai invatati, le vor face in viata lor ca urmare a lecturarii acelor articole.

M. TRIPON