 Călătoria de studii și documentare în Italia , la care au participat masteranzii în MANAGEMENT PERFORMANT – formă de perfecționare-specializare inițiată la Facultatea de Studii Europene din cadrul Universității ‘’Babeș-Bolyai’’ Cluj-Napoca de dl Fausto de MARIA prin Fundația PITAGORA (avînd ca membru fondator Istituto ‘’Pitagora’’ din Brescia, Italia), cu largul concurs al amintitei facultăți clujene - a inclus în programul său și vizite la primării din zona Lombardiei (‘’motorul’’ economiei italiene). Primul popas: Primăria orașului Palazzolo S / Oglio, localitate înfrățită cu Rîșnovul. În sala de consiliu, la loc de onoare și în permanență, drapelul României. În discursul de primire a delegației clujene, primarul Silvano Moreschi a ținut să-și exprime admirația față de promotorii acestei inițiative și organizatorii direcți ai călătoriei de studii în Italia – Fundația PITAGORA Cluj-Napoca, prin președintele Fausto de MARIA și vicepreședintele dr. Roberto SALERI, și Facultatea de Studii Europene - , pentru modul în care toți cei implicați contribuie la promovarea valorilor umane supreme, de respect reciproc și de toleranță, respectiv a principiilor păcii, colaborării și înțelegerii între popoarele noastre. Incursiunea în trecutul medieval al localității s-a întregit prin vizitarea cetății ce străjuiește de la înălțime întreaga vale a rîului Oglio, a Muzeului Armelor ( muzeu proprietate a unei vechi și prospere familii locale, familia Marzoli ) , a clădirii teatrului, o bijuterie arhitectonică în miniatură, care urma să intre în ample lucrări de restaurare.
Cealaltă primărie vizitată a fost cea din Coccaglio, lîngă Brescia, unde masteranzii s-au reîntîlnit cu o mai veche cunoștință, primarul Luigi Lotta, cel care le-a și ținut unul dintre cursurile prevăzute în program, acela privitor la ‘’Rolul și competențele instituționale comună – provincie – regiune’’. Din ampla prezentare a primarului – care s-a referit la drumul sinuos parcurs de popoarele Europei după al Doilea Război Mondial - a rezultat dezvoltarea spectaculoasă a localității pe care o conduce de mulți ani și care-i are ca patroni spirituali pe San Maurizio și pe San Giacinto. Specificul zonei e dat de agricultură, sectorul manufacturier și artizanal, dar și de coloși industriali (dintre care unul e chiar METRA, societate vizitată de masteranzii clujeni), alături de bogăția formidabilă de centre, fundații, asociații și grupuri de sprijin, menite să contribuie la îmbunătățirea asistenței sociale acordate persoanelor în vîrstă. Coccaglio este însă orașul care nu-și uită și, mai ales, nu-și pierde istoria - o istorie pictată a localității , autor pictorul naiv contemporan Giovanni Repossi, se află în subsolurile centrului cultural al orașului, în Auditorium San Giovanni (sec. 17) , în monumentul ridicat, în fața bisericii din centru, în onoarea compozitorului local Luca Marenzio sau e conservată de zidurile castrului roman, ale bisericilor și castelului. E o moștenire pe care cei peste 8000 de locuitori de astăzi o păstrează cu sfințenie. Și primarul din Coccaglio a vorbit la superlativ despre acest program educațional în premieră – Masteratul MANAGEMENT PERFORMANT - , devenit, de-acum, o permanență, despre faptul că acesta, așa cum a fost conceput, oferă contacte interumane, cunoștințe, experiențe noi, lecții de viață cursanților.
Ambelor primării vizitate le-au fost dăruite însemne personalizate ale județului Cluj (din partea Prefecturii), ale Clujului istoric, cultural, academic și economic, cu mesaje de prietenie din partea Prefectului și Primarului adresate autorităților italiene, cadouri din partea masteranzilor și a Facultății de Studii Europene.
Vizita prin Coccaglio a continuat la Căminul permanent pentru vîrstnici (alăturat Centrului de zi ) din campusul Fundației Pompeo și Cesare Mazzocchi. Aici, ca în alte instituții de asistență socială vizitate, voluntariatul reprezintă o constantă a întregii activități. Căminul pentru vîrstnici este edificat prin eforturile Fundației Mazzocchi (familia cu același nume - una dintre cele mai bogate din oraș) și împlinește dorința testamentară a unui spirit generos, a unui umanist desăvîrșit, călător și om de afaceri, Cesare Mazzocchi: el a visat și a reușit să creeze un unicat în Italia. Pe lîngă cămin, Pompeo Mazzocchi (1825-1915) a înființat și un muzeu japonez , care adăpostește colecția sa de costume, armuri și arme japoneze, evantaie, porțelanuri din secolele trecute, care reconstituie un univers îndepărtat și misterios .
Tot cu statut de unicat în Italia este un alt așezămînt din Coccaglio, care acordă asistență socială vîrstnicilor, este vorba despre Casa della Solidarieta ‘’Vita per Vita’’. Este o instituție de interes public, destinată persoanelor vîrstnice singure sau cu dizabilități și deservită pe bază de voluntariat de medici, asistenți medicali, juriști, șoferi, instalatori, dar și de alte categorii de personal; dispune de un sediu ultramodern, construit prin donații de la cetățeni pe terenul pus la dispoziție, gratuit, de primărie. Toți cei menționați își oferă serviciile în mod gratuit. De peste trei decenii, ‘’Casa’’ organizează marșuri, crosuri, acțiuni de donare de sînge și alte manifestări cu caracter filantropic pentru colectare de fonduri, totul traducîndu-se prin omenie, spirit civic și de întrajutorare. Grija pentru persoanele în vîrstă , dusă pînă la nivel de politică a provinciei , a reieșit și cu ocazia vizitei la Centrul IBIS din Brescia. Găzduită într-o fostă mănăstire medievală, cu biserică în stil romanic cu influențe gotice, instituția oferă asistență permanentă unui număr de 95 de persoane vîrstnice, în condiții cu totul deosebite, prin grija Fondazione Bresciana di Iniziative Sociali. Adică, inițiativa socială pusă în sprijinul semenului tău e, pînă la urmă, o chestiune de onoare. Ca orice poveste frumoasă și adevărată, călătoria de studii și documentare a masteranzilor clujeni se apropie de final...
(va urma)
Michaela BOCU
m.bocu@ziarulfaclia.ro
Mai multe imagini:
|