- La cei 61 de ani ai mei, ma apropii, cu precautie, de conjugarea verbelor la viitor, dar am citeva temeiuri pentru a avea incredere in continuare, in dialogul ce-l port, aproape zilnic, cu mine insumi. Este bine ca fiecare dintre noi sa se uite in oglinda sufletului si sa accepte realitatea asa cum este. Optimismul meu? Pai, anul acesta a aparut deja o carte de umor si o alta de teatru. De cine se teme Virginia Woolf, cartea de umor, respectiv Eu, cel Ego, cartea de teatru. In ianuarie, Teatrul Muzical Radiofonic a jucat, in premiera, un muzical pe care l-am gindit impreuna cu regizorul Mihai Lungeanu si cu Florin Piersic, si el aniversat atunci pentru cei 72 de ani. Dar puteau fi, desigur, saptezeci si doua de mii de primaveri, pentru ca e acelasi lucru. El detine un secret absolut al unei longevitati care se hraneste si traieste din seva publica a admiratiei generale. Motive de optimism? Le am vizavi de semenii mei, mai ales de reinvierea, intr-un mod foarte concret, a cultului prieteniei. A echipelor de prieteni care au un scop comun si niciunul dintre ei nu abdica la, hai sa-i spun, un regulament nescris. Echipa de prieteni inseamna echipa de artisti cu care lucrez un spectacol si cu care gindim ceva pentru semenii nostri. Si cind spun aceasta, ma gindesc la Cristian Chesut, Mihai Nemes, Radu Vida, Gabriela Batori, citi si mai citi, care fac echipa, in tesaturi nevazute, pentru scopurile propuse. Pe teava, ca sa ma exprim printr-o metafora semi-belicoasa, se afla premiera absoluta a celei de a doua piese sociale Ingropat in cer, pe care o va regiza Petre Bacioiu. Este continuarea unui proiect exceptional, demarat de Agentia Nationala Antidrog (prima piesa a avut un impact extraordinar, mai ales in rindul elevilor n.n.), o piesa suflecata, o piesa crispata, o piesa adevarata. Cu termeni si situatii limita pe care le implica consumul de droguri. Si, asa, ca si-n viata, la urma nu intotdeauna fata ramine cu baiatul… Ei bine, nici in aceasta piesa nu exista o finalitate siropoasa, ci este un final deschis, din respect, desigur, pentru fiecare spectator in parte. Recent m-am intors de la Tirgu Mures, unde scriitorul Romeo Soare a deschis un muzeu al… soarelui (n-are nicio legatura cu numele lui!, soarele simbolizind acel obiect care ne incalzeste pe toti si de aceea sintem cu totii egali pe pamint). Asadar, un muzeu de literatura, de grafica satirica, de portretistica. Si de aici gindul: de ce n-am demara, si la Cluj, pentru ca forte avem, un festival de umor, de ce n-am avea o revista umoristica, de ce nu am avea mai multe spectacole de acest gen, care sa incinte si sa rezolve niste probleme, la urma urmei.

- Ati spus multe, v-ati incercat fortele in mai toate genurile publicistice si literare si, cu toate acestea, sint lucruri pe care nu le stiu fanii despre dumneavoastra.

- Cititorul, pe care eu il iubesc si-l respect nespus, nu stie despre indoielile mele, nu stie despre diminetile mele cumplite cind, la ora 5, ma asez in fata hirtiei albe si stiu ca am o misiune extraordinara. Atunci, dimineata, cind alung visele urite, cind, chiar daca nu este, imi inchipui soarele pe cer, ei bine, diminetile sint cele mai ingrozitoare. Dar, fiti siguri, si cele mai fascinante. Ascultatorul de radio (din 1960, Cornel Udrea trudeste cu onestitate fata de ora exacta a constiintei la Studioul de Radio Cluj), ascultatorul, zic, nu stie ce furtuni si ce fenomene meteo sufletesti se petrec inauntrul meu, atunci cind, asezat in fata inspaimintatorului pupitru, trebuie sa-l fac fie sa zimbeasca, fie sa rida, ori sa il pun sa gindeasca, sa raspunda la intrebarile la care eu nu am stiut sa raspund. Sau n-am vrut sa ocolesc adevarul. Este foarte mult de scris, sint foarte multe de spus. Iar timpul pe care-l mai am la dispozitie il folosesc pentru cititor, pentru ascultator, pentru spectatorul din salile de teatru.

- De 27 martie sinteti plecat. Unde?

- Sint la Deva, la Festivalul „Liviu Oros", unde lansam monografia

- „Arhitectul zimbetelor". S’apoi, in 28 va fi marele festival "Liviu Oros", in
29 mergem la Brad. Ne intoarcem in 31 martie, pentru ca imediat sa plecam la Marul de aur, la Bistrita. Apoi, alte si alte fesivaluri... Nu ma plictisesc, asadar, si nu am timp sa ma gindesc la inevitabila caruntete biologica. Sufletul meu zburda in continuare, se lasa tulburat de primavara, de frumusetea unei femei sau de inocenta unui copil care constata ca pamintul este, totusi, rotund.

- Si… totusi, ce faceti de ziua dumneavoastra?

- Am sa fac un amestec furibund de bauturi racoritoare. Cu alcoolul, chiar si simbolic, am terminat-o. Am fost mai puternic decit el si, iata, sint atitia si atitia ani de frumoasa si morala abstinenta (1996, 23 septembrie n.n.)

- Va dorim ce va doriti, si inca ceva pe deasupra: La multi ani!

- Multumesc.

A consemnat Radu VIDA