În Clujul trepidațiilor multiple, cu făptuiri dăinuitoare și acomodare la lejere obișnuințe, se frămîntă și întregește rodnic patrimoniul cultural românesc un spirit profund, dotat cu bogat har creativ, maestrul septuagenar Vasile Pop. De mai bine de patru decenii vlăstarul viguros născut în Pădurenii Clujului la 15 ianuarie 1935 avea să facă din grafia liniei și sonoritățile culorii univers încărcat cu duh istoric, patină arhaică, suflu contemporan, toate iscate din freamătul unei umanități proiectate pe ecranul unor învolburate vremi și mutații. Cu un rar simț al gestului esențializat, a alcătuit și ne-a restituit evocator tulburătoarea frescă a provocărilor necontenite care fixează existența sub semnul unor supreme idealuri, dar și a asprimilor care ne încearcă rezistența. S-a dorit și a devenit memorabil interpret al stărilor noastre de veghe, implicare, încîntare sau neliniște, omagiind consumul de energie în demnitate, dăruire, stăruință în faptă pozitivă. Nimic gratuit, frivol, superficial. În tot ceea ce a pictat cu prolifică inspirație și forță transfiguratoare de real în etern universalizat a infuzat mult patos și spirit interogativ, conștient că sîntem supuși a trece purificator prin Vămile timpului, cum superb sună unul din ultimele sale cicluri picturale.
Consecvent figurativă, pictura maestrului Vasile Pop nu se cantonează în fade narațiuni anecdotice. Pentru cei familiarizați cu exigențele criteriului estetic devine clară preocuparea exclusivă pentru configurare de argument plastic în măsură să sintetizeze sugestiv datele pretextului inspirativ. Acvarii populate cu făpturi și siluete de o tulburătoare vivacitate și suplețe, stranii încrustări de simbolică veghere a înțelepciunii prin fulgerările unor Bufnițe ce sfîrtecă imensitățile nocturnului, traumatizante scene cu Muzicanți sau imaginare peregrinări prin culisele Circului, pentru a ne face părtași la declanșarea unor aspre grimase fixate pe fețele unor Arlechini marcați de epuizante eforturi scenice, fastuoasele derulări de frumusețe umană și rodnicie naturală la ceasul solstițiului de vară și de iarnă, încheind vastul repertoriu cu acele tranșante dezvăluiri de sine prin incitantul ciclu al Autoportretelor, aureolate de iluminări, priviri directe ori surîsuri enigmatice, mărturisesc fecunda înzestrare a unui spirit sensibil, lucid, fratern, căruia nimic din ceea ce e omenesc nu i-a rămas indiferent, iradiind în jur gingășie, tandrețe, bucurie, căldură, compasiune, înțelepciune. Factura specială a picturii maestrului Vasile Pop, receptată și asimilată cu o constantă prețuire în țară și străinătate, rezidă în admirabila stăpînire și adecvata distribuire a modalităților expresive în spiritul unei evidente postmodernități, cu pregnante accente personale. Remarcabil desenator, din stirpea rară a continuatorilor de surse clasicizante, utilizate ca vectori de sintetism modern, supune volumetriile la reliefări pentru a determina spațialitatea sau a comprima formele, aplatizîndu-le în descendență cubistă, tocmai pentru a le conferi densitate și suplețe. Obține o alternanță și o ritmică trepidantă a motivelor care se susțin, se înlănțuie și vibrează, încît compoziția devine suma unor pasaje, casetări și articulații cărora le este specifică o viguroasă coeziune și naturală coerență. Culoarea capătă la rîndu-i rosturi formale și reflexe spirituale prin măiestrita gradare a intensităților, estompînd sau exaltînd amprenta motivelor asociate cu simptomatic parfum de vechime și atemporalitate, imprimat adesea de suflul unor griuri, ocruri și brunuri, fin orchestrate, demult caracteristice paletei sale. Considerăm o mare virtute această capacitate emblematică de a asocia unei viziuni contemporane originale sugestii de atmosferă și climat desprins parcă din creuzetul istoriei, dovadă de responsabilizare a atitudinii creative, fixată în prelungirea unor coordonate valorice consacrate.
La mulți, buni și rodnici ani, stimate Maestre!
Negoiță LĂPTOIU
|
