|
Proaspăt reorganizată, filiala PC Cluj și-a propus să revină în forță pe scena politică clujeană. Astfel, conservatorii clujeni vor să se implice activ în relansarea economică a județului, prin elaborarea unui plan local anticriză.
Acesta cuprinde în primul rînd crearea de noi locuri de muncă prin atragerea de investitori străini, în special germani. “În luna mai avem programate mai multe întîlniri cu doamna Keller, senator german, în vederea facilitării unor contacte cu potențiali investitori germani. Dorim ca, în acest fel, să încurajăm dezvoltarea sectorului privat, care va duce la crearea de noi locuri de muncă”, afirmă Antal Elemer, președintele PC Cluj-Napoca.
Totodată, acesta spune că PC se va implica în sprijinirea ONG-urilor și a IMM-urilor prin elaborarea de programe și proiecte care pot beneficia de finanțare rambursabilă din partea Uniunii Europene. “Vom susține ONG-urile care au adresat o scrisoare deschisă guvernului pentru sprijinirea programelor de absorbție a fondurilor UE. În acest sens considerăm că se impune mai multă transparență, precum și scurtarea termenelor de așteptare de la data depunerii proiectelor și pînă la aprobarea lor, respectiv a primirii banilor. Trebuie schimbat acel principiu prin care forma mănîncă fondul, iar noi pierdem 30 de miliarde de euro, pentru că se ajunge foarte greu sau deloc la aprobarea proiectelor”, consideră liderul conservatorilor clujeni.
De asemenea, potrivit lui Antal Elemer, prin reprezentanții pe care îi are în Parlamentul României, PC va milita pentru micșorarea taxelor și impozitelor, pentru indexarea pensiilor cu rata inflației și pentru reducerea dobînzilor la credite.
Adriana STUPAR
|