|
E.ON România a anunțat demararea unei campanii de informare menite să conștientizeze clienții cu privire la importanța respectării regulilor de siguranță în utilizarea gazelor naturale și energiei electrice. Campania dorește să transmită mesajul preocupării acordate de către angajatul E.ON siguranței familiei consumatorilor de gaz și electricitate, ca și propriei familii.
Potrivit datelor furnizate de E.ON România, în anul 2009, în aria de competență a companiilor E.ON din România s-au înregistrat 46 de explozii și incendii, soldate cu decesul a două persoane și accidentarea altor 24 de persoane. Totodată, în această perioadă s-au înregistrat 39 de cazuri de asfixii și intoxicații cu monoxid de carbon, în urma cărora au fost afectate 73 de persoane, dintre care 24 au decedat. De asemeni, au fost înregistrate 12 accidente soldate cu 6 decese, ca urmare a intervenției persoanelor neautorizate în instalațiile de distribuție a energiei electrice.
“Siguranța consumatorilor care utilizează gaze naturale și energie electrică reprezintă o continuă preocupare pentru companiile E.ON din România. Cu toate eforturile de informare depuse de companiile E.ON cu privire la riscurile pe care le reprezintă utilizarea neadecvată a gazelor naturale și a echipamentelor electrice, numărul accidentelor continuă să rămînă îngrijorător. Pentru a beneficia în deplină siguranță de confortul oferit de gazele naturale și electricitate este nevoie de mai multă atenție și responsabilitate. De aceea, E.ON a demarat această nouă campanie de informare, menită să conștientizeze clienții cu privire la importanța respectării regulilor de siguranță”, a declarat Frank Hajdinjak, director general E.ON România.
Axată pe informarea directă a clienților referitor la regulile care trebuie respectate în utilizarea gazelor naturale și electricității, campania cuprinde, totodată, un concurs on-line intitulat “Siguranța în energie”, care se desfășoară pînă în 31 martie 2010. Răspunzînd corect la 10 întrebări, clienții E.ON au posibilitatea să își verifice cunoștințele despre utilizarea în siguranță a energiei și totodată să cîștige detectoare de gaz, seturi de becuri economice și siguranțe automate.
Detalii pe site-ul E.ON România.
M. T.
|