“Modificările asupra Constituției trebuie făcute după dezbateri foarte serioase”

Subiectul revizuirii Constituției României a fost „uitat”, în ultima perioadă de politicienii români. El este, însă, reaprins, zilele acestea, de către unii reprezentanți ai opoziției care atrag atenția asupra necesității și oportunității acestui demers.

În opinia deputatul AUR de Cluj, Alin Coleșa, ca orice act omenesc, și Constituția României este imperfectă în definirea tuturor normelor necesare ca răspuns la nevoile și provocările cu care se pot confrunta românii.

„Aș asemăna Constituția cu dogmele unei credințe și poate, parțial, cu canoanele. Dogmele creștine au apărut și s-au dezvoltat doar pentru a aduce clarificări atunci când au apărut provocări care amenințau unitatea și chiar existența Bisericii Creștine. Ele formulau Adevăruri existente permanent, dar pentru care nu fusese necesară până atunci o formulare explicită, juridică. Dogmele și canoanele Bisericii au fost formulate după zeci de ani de dispute – adică dezbateri foarte dure -, după ședințe care s-au întins, cu intermitențe, pe parcursul multor ani de zile.

Drept urmare putem concluziona că modificările asupra Constituției trebuie făcute după dezbateri foarte serioase, pe parcursul a ani de zile, iar eventualele schimbări nu trebuie să aducă modificări de principiu, ci doar de formă. Un principiu înseamnă un adevăr, acestea nu se schimbă, ci doar se pot perverti prin inginerii sociale. Voi enumera câteva exemple.

Să luăm cel mai recent demers de modificare – acela al definirii familiei ca fiind întemeiată pe căsătoria liber consimțită dintre un bărbat și o femeie și pe dreptul și datoria acestora de a-și crește și educa copiii conform propriilor principii. Această formulare este un adevăr existent încă de la începutul lumii, chiar dacă, bineînțeles, au existat și perioade și societăți istorice deviante. Beneficiile reafirmării acestui adevăr atunci când a fost implementat în societate sunt evidente, verificate în mii de ani de aplicare”, a declarat deputatul clujean.

Faptul că este necesară o modificare constituțională în acest sens „este doar afirmarea unui principiu – adevăr, afirmarea și formularea lui clară drept răspuns la încercările neo-marxiste de manipulare prin pervertire și dezbinare socială”.

„La fel, eventualele modificări ale Constituției nu pot diminua suveranitatea și unitatea națională, drepturile și libertățile fundamentale și supremația dreptului românesc asupra celui internațional. Toate acestea sunt necesare pentru existența și prosperitatea românilor. Ele se regăsesc definite în Constituție, chiar dacă imperfect, ca atare este necesară în primul rând respectarea lor, lucru care nu s-a făcut și nu se face – vedem perioada crizei medicale motivată de Covid=19. Pentru organizarea de dezbateri transparente este necesară schimbarea conducerii politice a țării ”, a completat parlamentarul.

Argumente ale puterii pentru revizuire

În luna martie, atât liderul social democraților, Marcel Ciolacu, cât și liberala Alina Gorghiu, au subliniat în cadrul evenimentului dedicat aniversării a 100 de ani de la adoptarea Constituţiei României Întregite, necesitatea revizuirii Constituției actuale. 

Marcel Ciolacu a spus atunci că „unul dintre cele mai puternice principii nou introduse în Constituția din 1923 a fost cel al „domniei legii” ca fundament al statului”, și a subliniat că tot atunci „s-a instituit și contenciosul administrativ și s-a asigurat independența judecătorilor”, dar și „percepția și rolul femeilor în societate”,  „o reușită remarcabilă”.

Actualul premier a mai spus atunci că o viitoare revizuire a actului fundamental al statului ar putea privi politicile dedicate femeilor, astfel încât să fie garantată cu adevărat egalitatea de gen, dar și o reprezentare corectă a femeilor în societate și politică. 

Anca M. COLIBĂȘANU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut