Sărbătoarea artei populare şi a folclorului de pe Cîmpie

La sfîrşitul săptămînii trecute a fost din nou animaţie în incinta Fundaţiei Culturale „Kallós Zoltán” din localitatea Răscruci, comuna Bonţida. Nu întîmplător, fiindcă aici a avut loc festivitatea de închidere a taberei de meşteşuguri şi dansuri populare organizată pentru familişti. Peste 160 de oaspeţi au participat la acest eveniment, cel mai mic participant avînd doar… 6 săptămîni! Micuţul a fost adus în frumosul sat de pe Valea Someşului Mic de părinţi, care pe lîngă distracţie, s-au iniţiat în tainele artei populare şi folclorului local.

Amfitrionul taberei a fost şi decanul de vîrstă al participanţilor, Kallós Zoltán, personalitate importantă în domeniul cercetării folclorului din ţara noastră, autor al mai multor cărţi de specialitate. În ultima seară oaspeţii au susţinut un spectacol de gală, din care nu au lipsit frumoasele cîntece şi dansuri populare de pe meleagurile noastre, instructorii taberei fiind renumiţii coregrafi Both Jozsef, Kiss Zsolt şi Tálas Ágnes, care zi de zi au susţinut cursuri de dansuri populare cu oaspeţii veniţi din ţară, dar şi de peste hotare, din Franţa,Ungaria şi Olanda. De fapt, tabăra a avut caracter internaţional, chiar şi programul spectacolului de gală reflectînd acest lucru, pe lîngă însuşirea jocurilor noastre, participanţii prezentînd şi cîteva din dansurile populare tradiţionale din ţările lor. Toată lumea s-a simţit bine (ca, de altfel, pe toată perioada stagiului), muzica şi dansul dominînd atmosfera. Cei care de-a lungul celor 7 zile au practicat diferite meşteşuguri populare (olărit, pîslărit, înşirarea mărgelelor, emailare, vopsire textile, pictură pe lemn şi sticlă etc.) şi-au prezentat lucrările în cadrul unei reuşite expoziţii deschise chiar la faţa locului, în curtea fundaţiei din Răscruci; tot acolo, amatorii literaturii de specialitate au avut la dispoziţie şi un tîrg de carte. De mare căutare s-a bucurat atelierul de vopsit mobilă al artistei Gál Katalin din Macău, care împreună cu vizitatorii a realizat adevărate minuni în cursul săptămînii trecute.

În curtea mare a Fundaţiei Culturale „Kallós Zoltán” din Răscruci nu va fi mult timp linişte (aici este un du-te vino permanent, o efervescenţă artistică de invidiat!), la data de 11 august 2013 începe a XXII-a ediţie a Taberei internaţionale de dans şi cîntec de pe Cîmpie, la care se aşteaptă oaspeţi şi din SUA sau Taiwan! Vom reveni cu amănunte privind această prestigioasă manifestare culturală.

SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.