„Clujul Are Suflet”: 22 de adolescenţi incluşi în proiect au trecut cu bine bacalaureatul

Clujul-122 de adolescenţi susţinuţi de Fundaţia „Clujul Are Suflet” – cel mai mare proiect de implicare socială al Băncii Transilvania, finanţat în totalitate de BT – au trecut cu bine bacalaureatul 2013, media notelor acestora fiind de aproape 8.

„Notele de la examene (fiind vorba inclusiv de 10 şi 9,75 la matematică) au fost obţinute datorită implicării tinerilor ajutaţi de fundaţie şi a echipei «Clujul Are Suflet», formată din 18 persoane cu diferite specializări – profesori, psihologi, psihopedagogi şi asistenţi sociali. Pentru fiecare dintre aceşti adolescenţi a fost conceput, din timp, la Centrul de zi «Clujul Are Suflet», un program personalizat de susţinere pe toate planurile. Acesta a cuprins monitorizarea permanentă a situaţiei şcolare, meditaţii la diferite materii, activităţi pentru menţinerea motivaţiei şcolare şi pentru dezvoltarea unor strategii de învăţare, precum şi programe de Clujul 2orientare şcolară şi profesională” – precizează Laura Petrehuş, director adj. Comunicare & PR – Banca Transilvania.

Prin intermediul Fundaţiei „Clujul Are Suflet”, Banca Transilvania ajută tinerii cu vîrste între 14 şi 21 de ani, proveniţi din medii sociale cu probleme, să îşi continue şcoala, să aibă note mai bune, să aibă încredere în propriile forţe şi să îşi găsească un drum în viaţă. În funcţie de vîrstă, adolescenţii primesc inclusiv suportul necesar pentru a se Clujul 3putea pregăti pentru o meserie potrivită aspiraţiilor şi înclinaţiilor, şi chiar să îşi găsească un loc de muncă.

Activităţile se desfăşoară la Centrul de zi „Clujul Are Suflet” din Cluj-Napoca (str. Gheorghe Doja nr. 3), unde tinerii au ocazia să îşi petreacă timpul în mod util şi plăcut, să îşi facă noi prieteni, să fie ajutaţi la teme şi să participe la diverse acţiuni – activităţi sportive, cercuri de film, arte plastice şi muzică, grupuri de dezoltare personală, concursuri de cultură generală, jocuri de socializare, activităţi culinare etc. În plus, adolescenţii beneficiază de transport gratuit şi de o masă caldă.

În cei aproape şase ani de activitate a fundaţiei, Banca Transilvania şi „Clujul Are Suflet” au ajutat 1.400 de adolescenţi să aibă o viaţă mai bună.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.