Egiptul – în căutarea turismului pierdut

ABC
La doi ani de la revoluţia care l-a înlăturat de la putere pe preşedintele Hosni Mubarak, turiştii încep timid să revină în Egipt. Potrivit cifrelor anunţate de ministrul turismului, Hisham Zaazu, 2,86 de milioane de turişti au vizitat ţara piramidelor în primul trimestru al anului, cu 14,4% mai mult decît în aceeaşi perioadă a anului trecut. Însă majoritatea lor nu au călcat în pieţele unde au loc manifestaţii şi nici în templele faraonice de pe valea Nilului, ci au preferat plajele însorite de la malul Mării Roşii. Un turism pentru soare şi plajă, cît mai departe de revoltele de stradă.

Totuşi, numărul turiştilor este extrem de mic dacă se ţine cont de faptul că în 2012 au vizitat Egiptul 11 milioane şi jumătate de turişti, iar înainte de primăvara arabă, s-au înregistrat 14,7 milioane de vizitatori.

Compania aeriană Egyptair şi-a înmulţit zborurile în Japonia. Totodată, ministrul Zaazu a informat că poartă negocieri pentru a suplimenta numărul de zboruri către oraşele Chinei şi cu capitala Coreii de Sud, Seul. America Latină, continentul vizitat de preşedintele egiptean, Mohamed Morsi, se numără de asemenea printre obiective, alături de Iran, de unde Zaazu speră să atragă anual 200.000 de turişti, în pofida opoziţiei salafiştilor egipteni care văd în turiştii şiiţi un pericol pentru puritatea religiei Egiptului, majoritar sunită.

Noul guvern se confruntă însă cu multe provocări, între care cea mai mare este însuşi caracterul islamist al executivului. Ministrul Zaazu vrea să-i convingă pe vizitatori că Egiptul rămîne o ţară deschisă turiştilor din alte culturi iar săptămîna trecută a reiterat ceea ce pare să devină un lei-motiv al ministerului “alcoolul şi costumele de baie sînt binevenite”. Ascensiunea Islamului politic în ţară a dus la crearea unui nou tip de turism care poate atrage o nouă piaţă. La cîţiva kilometri de Al Gouna, localitate turistică din Hurgada, a fost inaugurat un nou hotel avînd eticheta “halal” în care nu se servesc băuturi alcoolice şi care are o zonă rezervată doar femeilor, pentru ca turistele pudice să se bucure de intimitate.

În pofida unei recuperări a turismului în zonele de litoral, la Marea Roşie, situaţia este însă dramatică la Cairo şi în valea Nilului. “Gradul de ocupare a hotelurilor este de numai 15% în aceste zone. Sudul a rămas pustiu, este dezolant”, a declarat Heba Bakri, membru în conducerea Asociaţiei Egiptene a Hotelurilor. Zeci de nave de croazieră sînt ancorate între Assuan şi Luxor, în timp ce din capitală, încă afectată de instabilitatea generată de tranziţia politică, turiştii au dispărut.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.