Femeile social democrate clujene: Viaţa copiilor cu autism din ţara noastră este tratată cu ignoranţă şi indiferenţă

Femeile social democrate clujene trag un semnal de alarmă cu privire la numărul îngrijorător de mare al copiilor care suferă de autism. Organizaţia de femei a PSD Cluj susţine că, în România, copiii care suferă de autism sînt trataţi, de multe ori, cu ignoranţă şi indiferenţă, precizînd că pentru a se putea realiza integrarea cît mai firească a acestor persoane se impune creşterea numărului de centre pentru recuperare şi educare.

“Autismul nu este o boală, este o condiţie a persoanelor ce au dificultăţi în comunicarea socială, în relaţionarea cu ceilalţi. Societatea de astăzi trebuie să conştientizeze apartenenţa acestor persoane la viaţa de zi cu zi a comunităţii, prin ariile de abilităţi speciale pe care le au şi care trebuie cultivate. Ne propunem ca tot mai mulţi români să identifice diferenţa dintre boală, condiţie,  dizabilitate sau tulburare de dezvoltare. OF PSD Cluj va sprijini şi pe mai departe evenimentele realizate cu ocazia Zilei Internaţionale de Conştientizare a Autismului pentru a creşte şansele de ameliorare a acestei condiţii medicale. Susţinem creşterea numărului de centre pentru recuperare şi educare, astfel încît să se poată realiza o integrare socială cît mai firească a acestor persoane”, a declarat Aurelia Cristea, preşedintele OF PSD Cluj.

Organizaţia de Femei a PSD Cluj trage un semnal de alarmă cu privire la numărul ridicat al copiilor regăsiţi în această condiţie medicală.
“Autismul marchează destinul a peste 67 milioane de persoane din întreaga lume. Numărul copiilor afectaţi de TSA este mai mare decît al celor cu cancer, SIDA sau diabet. Din păcate, viaţa copiilor cu autism din ţara noastră este „tratată” în multe cazuri cu ignoranţă şi indiferenţă. OF PSD Cluj se alătură şi sprijină toate formulele de ameliorare a fenomenului autism, în România” a declarat Anca Mureşan, preşedintele OF PSD Cluj-Napoca. Reacţia femeilor social democrate clujene vine în contextul marcării în 2 aprilie a Zilei mondiale de sensibilizare faţă de autism.

Această zi a fost decisă de către Adunarea Generală a ONU, prin Rezoluţia 62)139, adoptată la 18 decembrie 2007, fiind propusă de reprezentanţii statului Qatar şi sprijinită de către toate statele membre. Este sărbătorită anual la nivel mondial la 2 aprilie, cu scopul de a dinamiza eforturile mondiale de promovare a unei mai bune înţelegeri a autismului şi de a creşte nivelul de conştientizare a publicului larg privind nevoile speciale ale persoanelor cu autism şi ale familiilor acestora.
C.P.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.