Întâlnire cu pânza: Interviu cu artista Luminița Rusu

Galeria de Artă Făclia găzduiește în această perioadă expoziția de pictură a artistei Luminița Rusu, „Intersecții”, realizată în cadrul proiectului Ferestre inițiat de Asociația JAD și susținut de Primăria Cluj-Napoca.

 

Luminița Rusu este membră a Uniunii Artiștilor Plastici și a Asociațiilor Artiștilor Plastici din Cluj, Mureș și Satu Mare. Ea deține titlul de cercetător științific în inginerie chimică și a absolvit studii superioare tehnice. Portofoliul său artistic este plin de expoziții personale de succes, organizate atât în Cluj, cât și în diverse localități din țară și chiar în străinătate. Artista aduce, acum, în prim-plan o colecție de tablouri captivantă, intitulată „Intersecții”. Această expoziție nu este doar o îmbinare de culori și forme, ci și o revelație a preferinței sale pentru arta abstractă și a renunțării la figurativ. Luminița Rusu a fost de acord să ne răspundă la câteva întrebări pentru ca nouă să ne fie mai ușor să pătrundem în universul său artistic atât de versatil.

Care a fost prima întâlnire cu arta? Cum a intrat pictura în viața dumneavoastră?

Am fost toată viața un om tehnic și foarte logic, nu cochetam deloc cu arta . În anul 2013, de ziua mea de naștere, fiul meu Rareș mi-a făcut cadou 3 pânze pe șasiu. La privirea mea întrebătoare, mi-a răspuns cu un zâmbet ironic în colțul gurii: “Păi vei ieși la pensie și ca să nu te plictisești, apucă-te de pictat!”- Am aruncat pânzele în debara și am uitat de ele. Anul următor, de ziua lui, am pictat zodia lui și mi-a plăcut ce a ieșit. Acela a fost punctul de inflecțiune în viața mea, pictura devenind preocuparea și pasiunea mea.

Ce v-a atras cel mai mult din sfera artei plastice și cum v-ați găsit stilul?

Am studiat autodidact tehnici și proceduri, dar cel mai mult mi-a plăcut să-mi prepar singură vopselele, să mă joc cu densitățile și vâscozitatea lor, prin care mi-am dezvoltat stilul propriu de pictură, unic în Cluj. Mă refer la fondul din texturi groase, tridimensionale, care acoperă toată pânză, iar figura dorită e doar sugerată, difuză sau confuză Îmi place stilul meu pentru că eu sunt conștientă că tehnica fotografică e foarte dezvoltată și nu vreau să concurez cu ea, ci dimpotrivă, să scot în evidență ceea ce fotografia nu poate: texturi în relief, jocul de lumini și umbre exagerat și mult mister. Ăsta este și răspunsul la întrebarea pe care o mai primesc și anume: de ce renunț la figurativ și abordez abstractul? Abstractul nu se referă la ochi, ci la creier, care, prin misterul abordat, obligă privitorul să creeze propria lui poveste și prin asta să-i dea viață.

Ce puteți să îmi spuneți despre experiența dumneavoastră expozițională, despre cariera artistică din ultimii ani?

Cariera artistică?! Da, o pot numi așa, având în vedere că am avut peste 50 de expoziții de grup și 26 de expoziții personale: 5 la Cazino Cluj, 3 la Turnul Croitorilor Cluj, 7 la Diverta, una la Biblioteca Județeană Octavian Goga, 3 la Prefectură și Primăria Satu Mare, 3 la Prefectura din Tg. Mures, una la Reghin, una la Sighișoara în Turnul cu ceas, una în Germania la Stuttgart, care a durat 30 zile și unde am vândut aproape toate tablourile și aceasta ultima, aici, la Galeria Făclia, care este și în prezent expusă.

Ce doriți să împărtășiți despre actuala expoziție de la Galeria de Artă Făclia?

Expoziția prezentă cuprinde tablouri figurative cu chipuri și trupuri omenești lucrate în vopsea acrilică, culori vii, neamestecate, cu tușă groasă și prin suprapunere a straturilor de vopsea. Cele mai mari tablouri sunt trei, unul cu o balerină (am cochetat cu baletul în tinerețe), unul este autoportret, și unul este cel mai drag mie – portretul fiului meu. O expoziție personală nu e ușor de făcut: afișe, reclama, invitații, tablouri multe (30-70 bucăți), panotarea lor, emoțiile aferente. Astfel, energia depusă poate fi echivalată cu scrisul, tipăritul și lansarea unei cărți, în care un capitol poate fi echivalat cu un tablou. Dacă ne luăm după idea asta, eu am depus munca cât pentru lansarea a 26 de cărți și asta numai în 10 ani! Astfel, cariera mea artistică este mai bogată decât cea profesională de inginer, cercetător, jurist, consultant. Și spun asta cu mândrie.

Ce proiecte viitoare aveți în vedere?

Fac parte din mai multe asociații artistice în Cluj, Mureș, Satu Mare și asta este foarte benefic pentru un artist, faptul că nu ești singur în lumea ta. Fiind într-o colectivitate care are același scop, participi la expoziții de grup, în tabere de creație, participi la expozițiile colegilor, schimbi idei și impresii și asta te împlinește. Prin aceste asociații am fost și eu în tabere de pictură, atât în țară, cât și în străinătate. Am fost în Grecia, în Ungaria, în Croația, în Germania, iar acum, în septembrie, merg cu Asociația Satu Mare în tabăra internațională de creație la Atena, iar în octombrie, cu Asociația Cluj, în Bucovina. Cam astea sunt planurile imediate de viitor, dar permanent, prin Asociația Cluj, participăm la expoziții colective de grup, chiar acum este în desfășurare o expoziție colectivă la Casino Cluj în colaborare cu Primăria Cluj Napoca.

Expoziția „Intersecții” a artistei Luminița Rusu va putea fi vizitată la Galeria de Artă Făclia, pe strada Clinicilor, nr. 33, până în data de 10 septembrie.

Mara A. MUNTEAN

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.